Cine este Prințul Ali, susținut de Platini la șefia FIFA

Cine este Prințul Ali, susținut de Platini la șefia FIFA
Publicat: 28/05/2015, 19:11

Prințul Ali are 39 de ani și este fratele vitreg al regelui Abdallah II al Iordaniei și are și gradul de general în armata iordaniană. El este căsătorit din 2004 cu fosta jurnalistă algeriană Rym Brahimi și are o fetiță și un băiat.

Vicepreședinte FIFA pentru Asia din 2011, el este și șef al federației iordaniene de fotbal din 1999.

În momentul în care și-a anunțat candidatura, Prințul Ali a spus că vrea să readucă forul mondial acolo unde îi este locul și să ofere credibilitatea de odinioară. „Trebuie să fim mai deschiși, mai transparenți privind modul în care facem lucrurile. Nu avem nimic de ascuns și nu trebuie să existe nimic de ascuns”, a subliniat el.

Prințul Ali este susținut de importante personalități din lumea fotbalului, iar recent a primit și sprijinul președintelui UEFA, Michel Platini.

Din 2012, prințul a înființat Asian Football Development Project (AFDP), un proiect de dezvoltare a fotbalului asiatic, care are drept misiune dezvoltarea jocului în Asia, în rândul tinerilor.

El a crescut într-o familie implicată în sport și este un fervent partizan al fotbalului feminin. Sora sa, Prințesa Haya, a fost șefa Federației Internaționale de Echitație, iar fratele său vitreg, Prințul Faisal bin Al Hussein, este membru al Comitetului Internațional Olimpic. Prințul Ali este un mare amator de lupte greco-romane.

Iordanianul a promis că va propune ca președintele FIFA să aibă două mandate și va extinde Cupa Mondiale de la 32 la 36 de echipe.

Prințul Ali este susținut la alegerile FIFA de vineri și de Federația Română de Fotbal.

Pentru a fi ales președinte FIFA, un candidat are nevoie de majoritatea voturilor celor 209 țări membre. Alegerile pentru șefia FIFA vor avea loc vineri, în cursul după-amiezii, la Zurich.

Congresul FIFA are loc în contextul în care justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreședinți FIFA și șapte oficiali ai forului, în cazul de corupție în care au fost efectuate, miercuri, arestări la Zurich.

Ancheta a început după ce americanul Chuck Blazer, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, a cooperat cu autoritățile americane. El a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, incluzând complot, înșelătorie, fraudă elecroinică, și a plătit o amendă de 1,9 milioane de dolari. Alte trei persoane, printre care doi fii ai lui Jack Warner, și două companii de marketing sportiv au pledat de asemenea vinovate, în acest caz.

Șapte oficiali ai forului mondial au fost reținuți, miercuri, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiție al SUA, în legătură cu fapte de corupție: Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreședinte al FIFA și președinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), atașat la cabinetul președintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreședinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, și José Maria Marin (Brazili), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.

Oficiul Federal de Justiție din Elveția a precizat că persoanele reținute sunt cercetate pentru luare de mită și primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 și până în prezent, totalizând peste 100 de milioane de dolari. Acțiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.

Implicarea americană în acest caz este ca urmare a faptului că acțiunile ilegale au fost puse la punct în SUA, iar pentru tranzacțiile financiare au fost folosite bănci din această țară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care mulți dintre norvegieni se simt vinovați pentru că locuiesc într-una din cele...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Ce spune Trump despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: „O rușine”
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Vremea 30 iulie - 26 august 2024. ANM a actualizat prognoza meteo pentru ultima lună a verii
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30...
Vestea pe care n-ar fi vrut s-o audă niciodată
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Livia Eftimie, adevăratele motive ale despărțirii de Cătălin Bordea: ”M-am simțit abandonată și neglijată în...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă cu rechinii dacă se opresc din înotat?